Vicepreședintele pe Agricultură al PNL, senatorul liberal George Scarlat, care controlează două companii agrobusiness cu rulaje anuale cumulate de peste 28 milioane lei în 2020, a inițiat un proiect legislativ prin care vrea să impună salariu minim brut de 3.000 de lei în agricultură și industria alimentară, dar și scutirea de impozit pe venit pentru remunerațiile angajaților din aceste sectoare.
Scutirea de impozitul pe veniturile din salarii a angajaților din sectorul IT, "mărul discordiei" aruncat de liderul PNL Ludovic Orban în weekend, este una dintre cele mai vechi facilități fiscale românești încă în vigoare, fiind introdusă în vara anului 2001 și păstrată până în momentul de față. Ea a supraviețuit inclusiv "revoluției" trecerii de la sistemul progresiv de impunere la cota unică de impozitare, dar și aderării la UE, care a obligat statul român să elimine facilități asemănătoare, incompatibile cu legislația comunitară a ajutoarelor de stat.
Guvernul a transmis un punct de vedere negativ asupra unui proiect de lege prin care salariații din industria petrochimică ar urma să fie și ei scutiți de impozitul de 10% pe veniturile din salarii precum angajații din IT, cercetare și construcții, Executivul pretinzând că măsura ar fi discriminatorie.
Glencore, gigantul mondial al comerțului cu mărfuri, a ales România ca loc al unui nou hub IT al diviziei sale Inatech, specializată în managementul riscului în tradingul cu energie, cinci dezvoltatori locali urmând să lucreze în București la noile versiuni ale aplicației de trading cu petrol Techoil a Inatech.